Conspirații bizare despre cosmos care au făcut înconjurul lumii
Odată cu era internetului, informația ajunge mult mai ușor la fiecare dintre noi, motiv pentru care este nevoie să păstrăm o doză de scepticism față de toate afirmațiile pe care le întâlnim. Conspirațiile își găsesc un locaș cald mai ales în zona cosmologiei, ca urmare a faptului că spațiul a prezentat mereu un mister pentru privitor.
[related]
Declarațiile cu privire la existența extratereștrilor și a OZN-urilor, cu Marte care este anormal de mare sau cu asteroizii care vor distruge Pământul, sunt tipuri de afirmații pe care ar trebui să le verifici cu atenție înainte de a le da crezare. Pentru că ne fascinează și ne șochează, deopotrivă, teoriile conspirației, vă aducem la cunoștință unele dintre cele mai uimitoare mituri despre spațiu.
Cosmonauții programului Apollo nu au ajuns pe Lună niciodată
12 astronauți ai NASA au ajuns pe Lună între anii 1969 și 1972, iar în urma acestor realizări glorioase au apărut numeroase imagini care ilustrau misiunea de aselenizare. În deceniile care au urmat acestor realizări, și-au făcut apariția numeroase conspirații despre spațiu care afirmau că programul Apollo a fost falsificat. Multe întrebări menite să incite publicul au apărut în acea perioadă, printre care amintim: De ce nu sunt stele pe cer în fotografiile cu astronauții de pe suprafața Lunii? De ce poți observa urme de picioare în imagini, dar nu marcaje de la modulele lunare care au aterizat acolo? De ce flutură steagul în lipsa atmosferei?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt mai simple decât ai putea crede. Stelele lipsesc de pe cer din același motiv pentru care nu le poți vedea nici tu pe cerul zilei, de pe Pământ. Lumina zilei de la suprafața planetei le șterge de pe cer. Steagul Americii înfipt în solul de pe Lună avea cusute de el fire metalice care îi confereau această formă. În lipsa acestor fire, steagul ar fi rămas pleoștit și nu s-ar mai fi înțeles rostul său acolo. Referitor la modulele lunare, deși acestea au o greutate mare, ele nu și-au marcat amprenta pe solul lunar pentru că masa lor era mai bine distribuită decât greutatea astronomilor. Mai multe detalii despre prima misiune de pe Lună puteți afla aici.
Conspirații despre spațiu: Pământul este plat
Acest mit este atât de popular încât există chiar și un grup care este denumit după el: The Flat Earth Society (Societatea Pământului Plat). Membrii organizației susțin sus și tare că orizontul se află mereu la nivelul ochilor și că acest lucru nu ar fi posibil dacă Pământul ar fi fost rotund. O modalitate de a înțelege că Pământul este rotund este să iei în considerare modul în care orbita sateliților funcționează. Sateliții se învârt în jurul Terrei în timp ce sunt atrași de gravitația planetei și, pentru a nu se lovi de atmosfera planetei, aceștia trebuie să se deplaseze cu o viteză suficientă și la o altitudine mare.
În plus, poți avea acces la multitudinea de clipuri video realizate de sateliți, în timp ce orbitează în jurul Pământului de 16 ori, filmulețe care sunt publicate de NASA.
Conspirații despre spațiu: a noua planetă va distruge Pământul
A noua planetă (poreclită „Planeta Phattie„) este o ipotetică planetă gigantă cu o masă de aproximativ 10 ori mai mare ca cea a Pământului, aflată la marginea Sistemului Solar. Începând cu aprilie 2016, când New York Post redacta despre această planetă că „ar putea distruge Pământul”, iar zvonurile s-au făcut auzite pe întreg mapamondul. Articolul afirma,de asemenea, că noua planetă ar putea arunca cu tot felul de asteroizi și comete spre Pământ.
Până în acest moment, existența acestei planete cu puteri nebănuite nu a fost descoperită, iar cercetătorii susțin că și dacă aceasta există și va fi descoperită, ea nu prezintă niciun fel de pericol pentru noi.
Conspirații despre spațiu: există o față pe Marte
În 1971, nava spațială Viking 1, a celor de la NASA, a realizat o imagine a ceea ce părea a fi o față de pe Marte, aceasta fiind una dintre cele mai ciudate conspirații despre spațiu. Fără ezitare, unele persoane au început să susțină că fotografia este dovada vie că extratereștrii au fost pe planeta roșie și că au lăsat acea față în urmă ca evidență a existenței lor.
Deși misterul teoriei ar atrage interesul oricui, NASA susține că figura este doar un morman de pietre care aruncă o umbră care se aseamănă cu trăsăturile faciale. După câțiva ani, agenția spațială a reușit să realizeze imagini de rezoluții mai mari în care se vede destul de clar că „fața de pe Marte” nu este nimic mai mult decât o combinație de lumini și umbre care se formează pe solul marțian.
Conspirații despre spațiu: întâlnirea cu OZN-urile
Începe să devină un lucru familiar povestea cu detectarea OZN-urilor luminoase pe cer, iar stațiile de poliție și specialiștii în astronomie probabil că au de a face destul de des cu astfel de cazuri. Din când în când, cineva va suna sau va scrie pentru a-i alerta pe aceștia de existența unui OZN pe cer. Aceste întâmplări sunt descrise, de cele mai multe ori, ca niște lumini mișcătoare și stranii pe cer.
Deși fiecare situație este diferită, o explicație comună pentru OZN-uri este de fapt un alt obiect extraterestru- planeta Venus. Venus poate fi extrem de luminoasă în unele nopți, mai ales atunci când este mai aproape de Pământ. De asemenea, planeta este strălucitoare, pentru că lumina soarelui este respinsă de nori.
Conspirații despre spațiu: un asteroid va lovi Pământul
Acest zvon recurent susține că un asteroid care amenință să aducă apocalipsa se va izbi de Pământ. Un exemplu din 2015 menționa că un asteroid va lovi planeta spre sfârșitul lunii septembrie, când știrile menționau că acesta va lovi într-un punct din preajma orașului Puerto Rico. NASA a eliminat zvonurile de îndată, care s-au dovedit a fi, ca de obicei, false. Dar asta nu înseamnă că asteroizii nu vor lovi niciodată Pământul.
[readmore]
NASA și o rețea complexă de telescoape din întreaga lume cataloghează toți asteroizii cunoscuți care sunt mai lați de 140 de metri, dar și cei mai mici sunt clasificați. Dintre toate corpurile spațiale din această categorie, care au fost descoperite până în prezent, NASA nu a identificat niciun asteroid care să prezinte o probabilitate mare de a lovi Terra în viitorul apropiat.
Hexagonul de pe Saturn trimite cu gândul la o tehnologie extraterestră
Hexagonul planetei Saturn a fost identificat prima dată când o navă spațială a NASA a trecut pe lângă gigant în 1980. Structura bizară, cu șase laturi, care este poziționată la polul nord al Planetei a cauzat apariția a numeroase teorii ale conspirației, pentru că liniile drepte și poligoanele nu sunt atât de comune în natură.
Aceste ipoteze ciudate susțineau că această caracteristică bizară era un rezultat al tehnologiei extraterestre sau chiar că ar fi un portal spre iad. Hexagonul nu este însă creat în mod artificial, ci este mai degrabă un uragan neobișnuit. Misiunea Cassini a survolat de câteva ori în jurul acestei regiuni, studiind particulele și alte caracteristici ale furtunii, însă nimic nu se știe cu exactitate până în acest moment.